Ne hranim cu amintiri

Part 1: Si m-am urcat in masina. Nu conduceam eu. Dar aveam incredere in el, asa ca nu imi pasa unde mergeam. 

Orasul ramanea in urma noastra. Ma uitam in oglinda si vedeam cum blocurile se faceau din ce in ce mai mici. Parca eram intr-un joc. Vedeam pe trotuare oameni. Majoritatea pareau tristi. Mergeau cu capul plecat si cu gandul departe. Fiecare avea povestea lui, dar nu era momentul sa ma gandesc la ei. Eram cu el si doar asta conta. Ajunsesem la iesirea din oras. Mergea cam repede. Dar voiam sa apucam sa vedem apusul dintr-un loc de care mi-a zis el de mult. Totul era invaluit intr-o lumina rosiatica, portocalie, care dadea o stare de bine. 


Part 2: Si ma indragostesc... de o amintire. E printre cele mai rele lucruri care ti se pot intampla. Vrei sa retraiesti acele momente dar nu mai ai cum. Stii si tu ca e imposibil, dar totusi speri ca intr-o zi se va intampla. Iti aduci aminte fiecare detaliu, fiecare atingere a lui, dar e doar in mintea ta. El e departe acum.
De ce ne place sa ne hranim cu amintiri? De ce chiar daca prezentul ne ofera tot, noi tot ne mai agatam cu un deget de trecut?
 
Part 3: Ah... si vreau sa fie vara iar! Vara e totul bine. 


Part 4: Totusi, vreau sa las trecutul. Cum ziceam, prezentul imi ofera tot ce vreau. Tu ma faci sa ma indragostesc cu adevarat. Esti aici. Mereu. Total. Esti diferit. Imi place tot la tine, n-am ce sa iti reprosez. Nu ma plictisesc cu tine. As fi vrut sa te cunosc mai devreme. Abia astept sa te revad. Maine. Prea mult timp pana maine.