miercuri, 31 august 2011

O noapte de vara

Eram doar noi doi dupa destul de mult timp. Restul prietenilor erau mai mereu in jurul nostru si gesturile noastre speciale erau limitate. Ne intelegeam doar din priviri, si am ajuns sa facem asta chiar foarte bine. Aveai ochi foarte frumosi, de o culoare intensa, patrunzatori, si era o placere sa ii privesc. Amicii s-au dus acasa, iar tu i-ai asigurat ca ma vei conduce tu pana acasa. Dar n-a fost asa...


Ne-am dus pe bulevardul acela care ne place atat de mult. Acolo ne intalneam noi de obicei. Aveam banca noastra, unde puteam sta cat de ziua de lunga si puteam vorbi orice. Nu ma plictiseam niciodata. Lumina de la stalpii de iluminat era difuza. La ora aceea tarzie orasul era destul de gol, iar vuietul masinilor disparuse. Cerul era senin, plin de stele, iar un vanticel rece adia usor. Era o noapte frumoasa de vara, insa omul de rand dormea la ora asta, nu ca noi. Noi aveam alte idei care ne tineau treji. Ti-ai pus o mana pe dupa gatul meu, iar eu te-am luat de mijloc. Simteam ca asa trebuie sa fie lucrurile, doar ca defapt era cam gresit ceea ce faceam. Stiam amandoi ca nu e corect, dar nu puteam sa ne oprim. Nu acum. 


M-ai ademenit la tine pana la urma. Mi-a placut totusi sa te tin in suspans. Aveai doar o canapea mica in camera ta. Mica, dar comoda. Si albastra. Am intrat timid pentru ca era prima data cand veneam. Parfumul tau excita pana si aerul. La prima vedere totul parea o mare dezordine, dar tu stiai locul fiecarul obiect. Nimic nu era pierdut. Pareai superficial pentru unii, dar nu erai. M-ai servit cu o cafea. Nu trebuia sa dormim in noaptea asta. Erai atat de atent la gesturi si detalii.
Sunt Balanta. Observ detaliile, apreciez arta, imi place sa o si creez, imi place bunul gust dar si extravaganta. Frumosul este viciul meu. Poate ca sunt dependenta de frumusete, a oamenilor si a lucrurilor. Ne potriveam pur si simplu.


Cafeaua, foarte buna. Muzica de pe fundal, la fel, stiai ca imi place.  Ahh..si tricoul tau gri, care imi place atat de mult. Il aveai de ceva vreme, dar ti se potrivea perfect. Ai observat ca de multe ori oamenii par mai sexy imbracati, anumite haine le dau un anumit farmec, pe care nu il avem atunci cand suntem goi. 



M-ai zgariat pe piele cu gandurile tale, si mi-ai lasat urme adanci, pe care inca le simt.
M-ai muscat de buze cu privirile tale si inca te simt.
Imi mangaiai corpul cu sarutarile tale si acum le simt dorul. 


A trecut ceva timp. Acum e sfarsitul lui august. Vremea incepe sa se strice, norii se aduna pe cer si incepe o noua toamna. Sunt la mine acasa acum, tot cu o cafea in fata, dar care nu va fi niciodata la fel de buna ca cea de la tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu