marți, 19 martie 2013

Acasa?


20 si ceva... de ani. Unde e acasa acum? Plecata din casa parinteasca, primele luni au fost groaznice.  Ma gaseseam cateodata plangand de dor. Dor de casa, de mama, de tata, de patul meu mic si perfect. Dor de oamenii cu care ieseam, si cu care imi petreceam serile, si care insemnau ceva pentru mine, oameni cu care acum nici nu mai vorbesc.

Acum, acasa e in alt oras. La 260 km distanta. Casa timp de 2 ani de zile acum.  
Ma duceam la casa parinteasca in fiecare saptamana. Acum ma duc la 3 luni. 
Si atunci, totul pare neschimbat. Acolo parca timpul a ramas pe loc.  Camera mea e la fel, doar mai goala, si mai rece. Mama la fel ca intotdeaua. La fel si mancarea ei. Oamenii cunoscuti au plecat si ei la facultate prin alte orase. Totul pare pustiit acum. 

Acum, casa mea. Bine, nu e chiar a mea.  Stau cu chirie. Am schimbat cativa colegi de apartament intre timp, iar acum am ajuns sa stau cu prietenul meu. Si am ajuns sa simt ce voiam de mult.. Sa intru pe usa, obosita de la munca, si cineva sa ma astepte cu zambetul pe buze si sa imi zica ca ma iubeasca. Si apoi sa petrecem timp minunat impreuna, facand toate chestiile alea dragalase de cuplu, pe care le gaseam scarboase inainte.

Mi-a fost frica la inceput. Credeam ca daca ma voi muta cu el imi voi pierde orice urma de libertate, ca prea mult timp impreuna ne va strica relatia si ca ma voi plictisi. Mi-era teama de gandul ca se v-a duce totul de rapa, si cum ne vom imparti apartamentul atunci? Casa mea? Confortul meu? 

Si fiind pusa apoi in fapt mi-am dat seama ca n-a fost cazul sa se intample asta. Totul este excelent, si a facut apartamentul in care locuiesc sa insemne "acasa".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu